Publicat de: episcopleontiuc | 20 iunie 2012

Marius Leontiuc – Exceptia prejudiciala


DOSAR NR. 

 

 

Către  Instanţa de fond

 SECTIA PENALA

 

 

 

Subsemnatul _____________________

in temeiul juridic al art.301 CPP, art 197 alin(1-4) C.Pr.Pen. raportat  la art. 1-6 din Legea nr. 489/2006 cu referire la art 4 din Legea nr. 554/2004 (Legea Contenciosului Administrativ) si Legea nr. 340/2009 în raport de disp. Art 367 TFUE

 

cu privire la ___________________________________________înaintez urmatoarele:

I. EXCEPŢIE PREJUDICIALĂ COMUNITARĂ
( art. 267 TFUE rap. la Legea nr. 340/2009 )

ACŢIUNEA ÎN PRONUNŢAREA UNEI HOTĂRÂRI
PRELIMINARE ADRESATĂ CURŢII DE JUSTIŢIE A
UNIUNII EUROPENE DE LA LUXEMBURG
I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Raportul dintre CJCE şi instanţele naţionale în cadrul procedurii acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare

Comunitatea Europeană presupune o ordine juridică autonomă, în cadrul căreia s-a încredinţat organelor de jurisdicţie ale statelor membre aplicarea dreptului comunitar. Pentru a asigura caracterul unitar al îndeplinirii acestei misiuni, autorii Tratatelor au creat un mecanism special, reglementat de art.234 TCE, cel al acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare, care să permită instanţelor naţionale şi Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) să relaţioneze. Este vorba de un mecanism care prin supleţea sa este perfect adaptat pentru a crea raportul ce trebuie să existe între judecătorul comunitar şi instanţele naţionale, permiţând un control al celui dintâi asupra judecătorului naţional, fără a putea vorbi însă de o relaţie ierarhică. Acest control este cu atât mai eficace cu cât, prin intermediul hotărârilor preliminare, CJCE poate participa efectiv, într-o anumită măsură, la exercitarea funcţiei jurisdicţionale în statele membre, prin imixtiunea sa, indirectă, în calificarea juridică a faptelor din acţiunea principală.
Art.234 TCE constituie deci cheia de boltă a puterii jurisdicţionale în cadrul Comunităţii, contribuind de o manieră determinantă la implementarea unui spaţiu jurisdicţional la nivel comunitar, prin posibilitatea pe care a oferit-o CJCE ca, prin jurisprudenţa sa, din care o parte importantă – calitativ şi cantitativ – e formată din hotărârile preliminare, să joace un rol major în procesul de integrare europeană.
CJCE şi instanţele naţionale au competenţe bine delimitate dar, pentru aplicarea uniformă a dreptului comunitar, organele de jurisdicţie comunitare vor contribui, direct şi complementar, la luarea unei decizii la nivel naţional. Relaţiile dintre CJCE şi instanţele naţionale sunt de cooperare , cel puţin în sensul că această Curte are o putere minimă de a se asigura că instanţele naţionale urmează opinia sa, iar, în sens contrar, în cadrul unui sistem juridic naţional, o instanţă ar putea să facă trimiteri la CJCE spre a-şi întări poziţia sa faţă de alte instanţe naţionale sau faţă de alte ramuri ale guvernării .
Raportul de cooperare care ia naştere în temeiul dispoziţiilor art.234 TCE este condiţionat de respectarea principiilor, fundamentale în cadrul ordinii juridice comunitare, relative la prioritatea şi directa aplicare a dreptului comunitar, precum şi la caracterul obligatoriu al hotărârilor CJCE.
Judecătorul naţional a fost numit “judecătorul de drept comun” al dreptului comunitar , atît el cât şi CJCE exercitându-şi atribuţiile în cadrul aceleiaşi ordini juridice, şi ambii în calitate de judecător comunitar.
Revine însă ordinii juridice interne, în absenţa unei prevederi comunitare contrare, rolul de a stabili competenţa organelor jurisdicţionale, precum şi procedura de urmat în vederea apărării drepturilor de care justiţiabilii beneficiază în virtutea efectului direct al dreptului comunitar .
Acest principiu al autonomiei procedurale este dublu condiţionat: nu trebuie să fie nici o diferenţă între acţiunile întemeiate pe dreptul comunitar şi cele întemeiate pe dispoziţiile dreptului intern (principiul echivalenţei) şi exercitarea acestor drepturi nu trebuie să devină în practică imposibilă sau excesiv de dificilă, chiar dacă se face cu respectarea egalităţii de tratament (principiul efectivităţii) .
Principiul cooperării, care caracterizeză procedura acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare, are şi un efect orizontal, fiind incident nu numai în cazul relaţiei CJCE – judecător naţional, ci şi în raporturile existente în cadrul ordinii juridice a unuia şi aceluiaşi stat membru, presupunând o cooperare între judecătorii naţionali ai acelui stat, dar şi, mai larg, un schimb de experienţă între judecătorii diferitelor state ale Uniunii Europene.
Procedura acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare are un caracter unitar şi presupune 3 faze distincte, având ca unic scop aplicarea unor dispoziţii ale dreptului comunitar cauzei concrete deduse judecăţii în faţa instanţei naţionale: formularea acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare (după ce în prealabil s-a stabilit, de către judecătorul naţional, pertinenţa, relevanţa, precum şi necesitatea unei asemenea hotărâri, în vederea soluţionării cauzei) (a), soluţionarea acţiunii şi pronunţarea hotărârii preliminare de către CJCE (b) şi soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost formulată acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare, pe baza hotărârii CJCE (c), prima şi ultima etapă fiind supuse analizei în prezentul studiu.
II. REGLEMENTARE

Potrivit art.234 (fostul art.177) din TCE:

Curtea de Justiţie este competentă să hotărască, cu titlu preliminar/prejudicial:
a) cu privire la interpretarea trataelor şi dreptul Uniunii;
b) cu privire la validitatea şi interpretarea actelor edictate de instituţiile comunitare şi de BCE;
c) cu privire la interpretarea statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, în măsura în care statutele prevăd acest lucru;
Atunci când o asemenea problemă este invocată în faţa unui organ de jurisdicţie al unui stat membru, acesta poate, în cazul în care apreciază că o decizie sub acest aspect îi este utilă în vederea soluţionării cauzei interne, să ceară Curţii de Justiţie să hotărască în acestă privinţă.
Atunci când o asemenea problemă este invocată în cadrul unei cauze aflate pe rolul unui organ de jurisdicţie naţional ale cărui hotărâri nu pot face obiectul vreunei căi de atac potrivit dreptului intern, acel organ este obligat să sesizeze Curtea de Justiţie.

Acţiunea preliminară face obiectul mai multor dispoziţii ale Statutului şi Regulamentului Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene .
Relativ la cauzele privind vizele, azilul şi politica de imigrare, care au fost incluse în TCE prin Tratatul de la Amsterdam, acţiunea preliminară nu poate fi iniţiată decât de un “organ de jurisdicţie de ultimă instanţă” (organ de jurisdicţie naţional ale cărui hotărâri nu pot face obiectul vreunei căi de atac potrivit dreptului intern, art.68 TCE, pct.1), acest organ de jurisdicţie fiind de altfel obligat să sesizeze Curtea în măsura în care condiţiile art.234 sunt îndeplinite.
Cooperarea judiciară în materie penală a fost menţinută A DEVENIT cadrul Uniunii prin unirea pilonului I cu pilonul III, decizia cadru fiind directiva pilonului III. Potrivit art.34 TCE, Consiliul, statuând în unanimitate, poate adopta decizii-cadru în scopul armonizării dispoziţiilor cu valoare normativă şi de reglementare ale statelor membre, adopta decizii în orice alt scop şi încheia convenţii. Art.35 din TCE stabileşte competenţa Curţii de Justiţie de a pronunţa o hotărâre preliminară cu privire la validitatea şi interpretarea acestor decizii şi la interpretarea acestor convenţii. În plus, statele membre pot limita dreptul de a iniţia o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, rezervându-l organelor de jurisdicţie “de ultimă instanţă”. Trebuie observat de asemenea că acestea din urmă nu sunt obligate în acestă materie să sesizeze Curtea, procedura diferenţiindu-se în mod esenţial din acest punct de vedere de cea reglementată de art.234 TCE.
Noul articol 225 din Tratatul de la Nisa ar permite transferul de competenţă către Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţii Europene şi în ceea ce priveşte acţiunile în pronunţarea unei hotărâri preliminare, dar cu privire numai la domenii strict delimitate prin statutul Curţii .
Prevederile art.234 sunt destinate să asigure aplicarea uniformă a dreptului comunitar în toate statele membre privind:
– interpretarea uniformă a acestuia de către tribunalele naţionale, dată fiind existenţa diverselor sisteme juridice naţionale care poate duce la interpretări divergente;
– validitatea actelor comunitare;
– facilitarea aplicării dreptului comunitar de către instanţele naţionale, astfel încât să se înlăture dificultăţile cauzate de cerinţa de a i se da deplin efect în cadrul sistemului judiciar al statelor membre ;
– păstrarea caracterului comunitar al dreptului instituit de Tratat şi asigurarea respectării sale în toate împrejurările, în toate statele membre .
Interpretarea pe care o va da CJCE urmăreşte cunoaşterea sensului exact al unor dispoziţii neclare (contencios de interpretare) şi priveşte atât conţinutul Tratatelor constitutive, cât şi dreptul derivat, inclusiv cel al relaţiilor externe, în timp ce stabilirea validităţii urmăreşte să verifice conformitatea unui act cu dreptul comunitar (contencios de legalitate), neputând privi decât dreptul comunitar derivat .
Practica a demonstrat că cele două categorii, de “interpretare” şi, respectiv, de “validitate” se pot combina, şi anume că stabilirea validităţii poate depinde de soluţionarea, în prealabil, a unei probleme de interpretare, astfel ca un act comunitar atacat să poată fi menţinut dacă este interpretat într-un anumit sens .
Proceduri în dreptul naţional similare celei prevăzute de art.234 TCE. Acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare reglementată de art.234 TCE a avut la origine anumite sisteme naţionale, în special cel italian, german şi francez . Autorii tratatelor nu au avut însă asemenea modele la nivel internaţional, iar din acest punct de vedere această procedură este şi va rămâne o formă extinsă de cooperare între organele de jurisdicţie naţionale şi o instanţă internaţională, în dreptul nostrum existând legea nr. 340/2009.
Pentru unele state membre, procedura reglementând acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare era una necunoscută, în timp ce pentru altele, procedura reglementată de art.234 TCE a sevit drept model pentru anumite mecanisme naţionale, reglementate ulterior. Astfel, aceasta a permis de asemenea instaurarea unui dialog între dreptul naţional şi dreptul comunitar.
La nivel naţional, în diferitele state membre, se pot enumera mai multe forme de acţiuni în vederea pronunţării unei hotărâri având un caracter preliminar: invocarea excepţiei de neconstituţionalitate; regulatorul de competenţă; concilierea hotărârilor contradictorii emanând de la două organe jurisdicţionale diferite; posibilitatea solicitării unei instanţe superioare a unui aviz consultativ cu privire la o problemă de drept incidentă în cauză.
Dispoziţii naţionale care completează procedura reglementată de art.234 TCE. Procedura reglementată de art.234 TCE nu poate fi limitată şi nici modificată sub nici o formă de către legislaţia naţională . Totuşi, dreptul comunitar nu reglementează în detaliu procedura de urmat în faţa instanţelor naţionale, acest aspect rămânând la latitudinea dreptului intern.
III. Formularea acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare şi sesizarea CJCE

1. Potrivit dreptului comunitar, în ultimă instanţă, organele de jurisdicţie ale statelor membre sunt cele care au legitimare procesuală în vederea sesizării CJCE. Acest lucru nu trebuie însă confundat cu iniţiativa formulării unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare, care poate aparţine fie uneia din părţile cauzei, fie instanţei înseşi .
Şi în această privinţă s-au remarcat diferenţe de la un stat membru la altul. Astfel, în ţările cu o procedură de tip acuzatorial (Marea Britanie, Irlanda, Danemarca), precum şi într-o serie de alte state, acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare este formulată la cererea părţilor, în general, dar aceasta nu exclude posibilitatea instanţei înseşi de a avea o asemenea iniţiativă. Un caz singular raportat Curţii îl constituie Consiliul de Stat francez, care niciodată nu a sesizat CJCE la cererea vreunei părţi, ci numai din oficiu.
În legătură cu aplicarea din oficiu a dreptului comunitar, s-a considerat că eficacitatea acestuia din urmă implică, în mod necesar, ca instanţa naţională sesizată cu o cauză să dispună de atribuţii extinse în vederea luării în considerare, din oficiu, a exigenţelor ordinii juridice comunitare. Faptul că dreptul comunitar reglementează adesea relaţiile dintre particulari şi subiectele de drept public este un argument în plus în acest sens. Pe de altă parte, dreptul comunitar se aplică în circumscripţia unor organe de jurisdicţie naţionale, ale căror organizare şi practici sunt diferite şi cărora le recunoaşte autonomia. Această stare de fapt este de natură a da naştere la tensiuni şi în ultimii ani CJCE a pronunţat mai multe hotărâri cu privire la dispoziţiile procedurale ce se regăsesc la nivel naţional, stabilind dacă acestea sunt sau nu discriminatorii şi analizând, de asemenea, în ce măsură instanţele naţionale sunt obligate să invoce din oficiu dispoziţiile de drept comunitar. Este o problemă care nu a fost soluţionată unitar la nivelul diferitelor state membre.

2.Sesizare facultativă sau obligatorie. CJUE consideră că atunci când dreptul naţional dar şi cel al Uniunii este neclar, se impune sesizarea sa chiar şi din oficiu.
Din interpretarea art.234 TUE se disting două categorii de acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare: una facultativă (alin.2) şi una obligatorie (alin.3), aceasta ridicând o problemă delicată de delimitare în cazul stabilirii validităţii actelor comunitare. Astfel, în temeiul alin.2 al textului menţionat, de a sesiza sau nu CJCE cu o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, judecătorul naţional fiind liber să interpreteze şi să aplice dreptul comunitar, acest lucru ar putea avea consecinţe de neprevăzut în cazul în care instanţele naţionale ar constata nulitatea unui act comunitar fără a sesiza, în prealabil, CJCE, astfel că aceasta din urmă a statuat, cu caracter de principiu, că în această situaţie, în mod excepţional, formularea unei acţiuni preliminare este obligatorie, chiar dacă organul de jurisdicţie naţional nu face parte dintre cele prevăzute la art.234 alin.3 TUE . Numai CJCE este competentă să decidă asupra validităţii actelor comunitare (art.230 TUE), declarând, dacă este cazul, nulitatea lor. Pe acest cadru s-a instituit obligaţia sesizării CJUE prin Tratatul Lisabona.
Însă, în cazul în care Curtea, printr-o hotărâre anterioară, a declarat nulitatea unui act comunitar, instanţa naţională nu mai este ţinută să sesizeze CJCE cu o acţiune preliminară având acelaşi obiect, cerinţe imperioase de securitate juridică, pe lângă necesitatea aplicării unitare a dreptului comunitar, determinând efectul erga omnes al unor asemenea hotărâri .
Pe de altă parte, relativ la dispoziţiile art.234 alin.3 TCE, în opinia CJCE, instanţele naţionale nu sunt obligate să adreseze Curţii o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare în trei ipoteze: a) când problema invocată nu este utilă cauzei, neputând influenţa în nici un mod soluţionarea acesteia; b) când problema de drept respectivă a mai făcut obiectul unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare într-o cauză similară sau a fost elucidată prin jurisprudenţa Curţii, chiar în lipsa unei stricte identităţi a chestiunilor în litigiu; c) când instanţa constată că aplicarea corectă a drepului comunitar se impune cu o aşa evidenţă încât nu lasă loc nici unei îndoieli rezonabile.
În ce priveşte prima ipoteză, mai nou, s-a statuat că “în principiu, instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei hotărâri preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii, astfel că aceasta din urmă poate respinge acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare cu care a fost sesizată doar dacă este vădit faptul că cererea de interpretare nu are nici o legătură cu obiectul acţiunii principale” . Mai mult, Curtea a admis că interpretarea dreptului comunitar este de asemenea utilă judecătorului naţional dacă aceasta, în virtutea unor principii proprii sistemului de drept intern, poate avea consecinţe particulare .
Cu privire la ultimele două ipoteze, în hotărârea CJCE din 6.10.1982, C.I.L.F.I.T., C 283/81 (Rec., p.3415), s-a discutat asupra aplicării teoriilor “actului clar” şi “actului clarificat” (acte clair – acte eclairé), având drept consecinţă exonerarea instanţelor naţionale de obligaţia de sesizare a CJCE . Teoria actului clar, de sorginte franceză, presupune că tribunalele administrative nu trebuie să trimită o chestiune de drept civil tribunalelor civile şi invers, când ele consideră că materia este suficient de clară aşa încât problema să fie soluţionată de ele însele. Pentru ca această teorie să devină incidentă şi cu privire la dispoziţiile art.234 alin.3 TUE, corecta aplicare a dreptului comunitar trebuie să fie aşa de evidentă încât să nu lase nici o posibilitate de îndoială rezonabilă în ceea ce priveşte modul de soluţionare a problemei invocate. Teoria actului clarificat presupune existenţa unei hotărâri anterioare a Curţii în ipoteza unei probleme identice ridicate într-un caz similar, situaţie în care, de asemenea, instanţa naţională nu mai este obligată să formuleze o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, fiind în prezenţa unei alte excepţii, stabilite pe cale jurisprudenţială, de la regula prevăzută de art.234 alin.3 TCE.
În legătură cu situaţiile în care instanţele naţionale se pot considera exonerate de obligaţia de sesizare a CJCE, în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, ce le incumbă în temeiul art.234 TCE, s-a învederat şi posibilitatea consultării Comisiei (sau al Consiliului) cu ocazia stabilirii validităţii unui act comunitar, prin audierea unui reprezentant al acestora. Acest mijloc nu a fost însă folosit niciodată, considerându-se chiar, în unele state membre, că acest lucru ar contraveni normelor procedurale naţionale.

2.1. Garantarea respectării obligaţiei de sesizare a CJCE, potrivit dispoziţiilor art.234 TCE
2.1.a. Căi de atac prevăzute de dreptul intern, având ca obiect hotărârea de sesizare a Curţii de Justiţie cu o acţiune preliminară. Acestea se pot încadra într-una din următoarele categorii: 1) recursul împotriva hotărârii unei instanţe de grad inferior de sesizare a CJCE ; 2) recursul împotriva hotărârii prin care se respinge cererea unei părţi de a introduce o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, exercitat separat şi anterior soluţionării fondului cauzei; 3) calea de atac exercitată împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pe motiv că acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare a fost sau nu introdusă.
Nu există nici o prevedere în dreptul comunitar care să interzică reglementarea, la nivel naţional, a unei căi de atac împotriva hotărârii prin care s-a sesizat Curtea de Justiţie cu o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, într-o asemenea situaţie, la cererea instanţei naţionale în cauză, procedura de soluţionare în faţa Curţii putând fi suspendată.
Majoritatea codurilor de procedură ale statelor membre se aseamănă în ceea ce priveşte faptul că nu permit exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pentru motive ce ţin de formularea unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare.
2.1.b. Curtea Constituţională şi procedura reglementată de art.234 TCE. După cum am amintit mai sus, Curtea Constituţională poate fi competentă, eventual, pentru a controla activitatea instanţelor supreme în ceea ce priveşte aplicarea art.234 alin.3 TCE (Germania şi Spania). Rolul Curţii Constituţionale poate fi de asemenea examinat, în lumina art. 234 TCE, şi cu privire la existenţa unei obligaţii de a sesiza CJCE pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare. Pot de asemenea apărea probleme în ceea ce priveşte raportul dintre sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate şi acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare reglementată de art.234 TCE.
2.1.c. Respectarea, de către instanţele naţionale, a obligaţiei de sesizare a CJCE, în condiţiile art. 234 alin.3 TCE, este garantată, pe lângă posibilitatea formulării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligaţiilor lor conform tratatelor comunitare, şi de către mecanismul CEDO, statuându-se că refuzul unei instanţe naţionale de ultim grad de a sesiza CJCE cu o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, apărat de art.6 alin.1 din Convenţie.

3.Obiect. Acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare poate avea ca obiect numai soluţionarea unor probleme de drept, Curtea neputând fi învestită cu verificarea situaţiei de fapt. Cu toate acestea, prezentarea faptelor, deşi nu poate fi pretinsă, ea ar facilita aprecierea Curţii în interpretarea pe care o va da.
Atunci când soluţionează o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, Curtea se pronunţă în sensul interpretării sau stabilirii validităţii dreptului comunitar, iar nu a legilor sau reglementărilor naţionale . Competenţa atribuită Curţii în această materie corespunde, de fapt, unui veritabil monopol al interpretării autentice a dreptului comunitar. De asemenea, obiectul unei asemenea acţiuni nu poate consta în aplicarea dreptului comunitar în cadrul acţiunii principale, aceasta intrând în atribuţiile judecătorului naţional .
Curtea nu se poate pronunţa nici asupra compatibilităţii unei măsuri luate la nivel naţional cu dreptul comunitar . Într-o asemenea situaţie, Curtea s-a considerat însă competentă de a furniza instanţei naţionale toate elementele de interpretare a dreptului comunitar, care să permită acesteia din urmă să aprecieze dacă norma de drept naţional contravine dreptului comunitar . Potrivit unei reorientări a jurisprudenţei, CJCE a statuat însă că poate proceda la interpretarea unor prevederi legislative naţionale decalcate din dreptul comunitar sau care fac trimitere la acesta .

În cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare similară, vizând soluţionarea aceleiaşi probleme de drept, instanţa naţională are trei posibilităţi: să aştepte pronunţarea unei hotărâri de către CJCE, cu privire la acea acţiune, să introducă o nouă acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, având acelaşi obiect, sau să continue judecarea cauzei fără a aştepta pronunţarea hotărârii CJCE, în practică fiind îmbrăţişată, în majoritatea statelor membre, cea dintâi soluţie, cu condiţia ca între cele două cereri să existe suficiente asemănări.
Dacă sunt formulate mai multe acţiuni preliminare similare în mod simultan, o practică des întâlnită este aceea de a introduce o singură acţiune preliminară, în aşteptarea soluţionării acesteia instanţele naţionale respective procedând la judecarea celorlalte cauze.

4. Formularea cererii de sesizare a CJCE în faţa instanţei naţionale
Dreptul naţional reglementează procedura prin Legea nr. 340/2009.
Cu privire la momentul sesizării CJCE, raportat la stadiul judecăţii acţiunii principale, acesta este lăsat la aprecierea instanţelor naţionale, care vor introduce acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare când o vor considera oportun. De regulă, aceasta are loc la începutul procesului . Se procedează de obicei la ascultarea părţilor, în interesul unei mai bune administrări a justiţiei , dar nu este un principiu care trebuie respectat în toate sistemele , diferenţele majore între diferitele state membre existând sub aspectul contribuţiei acestora la formularea propriu-zisă a acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare.
În ceea ce priveşte conţinutul sesizării, deşi aprecierea faptelor este lăsată la latitudinea instanţelor naţionale, acestea trebuie să explice, totuşi, atunci când formulează o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare, când motivele nu sunt vădite, de ce consideră că este necesar un răspuns la întrebările lor în vederea soluţionării cauzei. Este de principiu că o normă trebuie interpretată în sensul aplicării sale, astfel că o prezentarea a cadrului factual este esenţială pentru a asigura o interpretare optimă, mai ales ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori Curtea procedează la o interpretare teleologică.
În acest sens, Curtea a precizat că obligaţia sa, potrivit art.234 TUE, nu este de a-şi exprima opinia asupra unor întrebări abstracte, generale şi ipotetice sau de a da avize consultative asupra acestora, ci de a ajuta la administrarea justiţiei într-un stat membru , astfel că va respinge o asemenea acţiune ca inadmisibilă.
La această condiţie se adaugă şi aceea a pertinenţei întrebărilor adresate Curţii , aceasta putând respinge o acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare dacă cererea instanţei naţionale nu are nici o legătură cu dreptul comunitar sau dacă soluţionarea cauzei nu depinde de o prevedere a acestuia ori aspectele invocate sunt, în opinia Curţii, nerelevante.
Incumbă însă numai instanţelor naţionale învestite cu soluţionarea fondului cauzei şi care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru hotărârea pe care o vor da, având în vedere trăsăturile specifice fiecărui litigiu, să determine atât necesitatea unei hotărâri preliminare , cât şi relevanţa problemelor pe care ele le supun Curţii, fără ca părţile să aibă posibilitatea de a modifica modul de redactare a întrebărilor. Părţilor nu le este însă interzis ca, la nivel naţional, să participe la formularea întrebărilor; dimpotrivă, s-a considerat util ca acestea să fie ascultate.
În acelaşi timp, Curtea şi-a rezervat dreptul de a reformula, dacă este nevoie, întrebările, pentru a le încadra în coordonatele propriei competenţe, şi ea limitată, precum şi în dreptul comunitar . Această reformulare poate consta în modificarea modului de redactare a întrebării, răspunsul la întrebări care nu au fost formulate de instanţa naţională, precum şi modificarea obiectului cererii . Cu privire la depăşirea obiectului sesizării, din anumite considerente, de către Curte, în practică pot apărea probleme legate de caracterul obligatoriu al unei asemenea hotărâri .
Sesizarea CJCE se poate face fie printr-o sentinţă/decizie, fie printr-o încheiere. În general, formularea unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare, ca şi incident procedural , are ca efect suspendarea judecăţii cauzei, cu posibilitatea luării unor măsuri având un caracter urgent. De asemenea, s-a stabilit că judecarea cauzei poate continua sub aspectele a căror soluţionare nu depind de hotărârea cerută CJCE, cu posibilitatea pronunţării unei hotărâri parţiale.
Cu privire la hotărârea prin care se sesizează CJCE, în vederea soluţionării unei acţiuni în pronunţarea unei hotărâri preliminare, Curtea a stabilit că aceasta trebuie motivată, de o manieră succintă, dar completă, aşa încât să permită Curţii, cât şi acelora cărora ea urmează a fi notificată (statele membre, Comisia şi, după caz, Consiliul şi Parlamentul European), să înţeleagă bine situaţia de fapt şi de drept din acţiunea principală .
În speţă, pe lângă prezentarea situaţiei de fapt şi a elementelor de drept aplicabile în cauză, ea trebuie să cuprindă şi motivele care l-au determinat pe judecătorul naţional să adreseze Curţii întrebările ce fac obiectul acţiunii preliminare precum şi, dacă se apreciază necesar, opinia sa asupra aspectelor ce fac obiectul sesizării , şi, după caz, prezentarea argumentelor părţilor, alături de orice altă informaţie pertinentă. În plus, hotărârea trebuie însoţită de copii de pe documentele necesare pentru o bună înţelegere a fondului litigiului, şi în special de legislaţia naţională aplicabilă.

5.Măsuri ce pot fi luate de judecătorul naţional în timpul desfăşurării procedurii în faţa CJCE
Retragerea acţiunii preliminare: are, frecvent, două cauze: soluţionarea litigiului principal ca urmare a tranzacţiei părţilor, a renunţării la judecată sau a altei situaţii similare, precum şi pronunţarea hotărârii CJCE într-o cauză asemănătoare.
O acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare poate fi retrasă şi în condiţiile în care hotărârea de sesizare a CJCE a fost desfiinţată într-o cale de atac.
Rectificarea, completarea sau alte modificări aduse acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare: o asemenea situaţie, permisă de procedura CJCE, nu a fost întâlnită decât în cazul Olandei, Angliei şi Ţării Galilor .
Răspunsul la raportul prealabil întocmit de judecătorul raportor sau la concluziile avocatului general: La CJCE, judecătorul raportor întocmeşte un raport în care figurează situaţia de fapt, legislaţia naţională şi comunitară incidentă, cât şi notele scrise adresate Curţii. Raportul este comunicat părţilor din litigiul principal, cât şi celorlalte persoane care au înţeles să formuleze note scrise prealabil procedurii orale (sau, în cazul în care aceasta nu are loc, înaintea concluziilor avocatului general). Acestea pot face observaţii asupra inexactităţilor cuprinse eventual în raport, fiind luate în considerare dacă sunt întemeiate. Raportul judecătorului raportor este de asemenea comunicat instanţei naţionale. S-a apreciat că nu este atributul acesteia de a verifica exatitatea raportului, în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor arătându-se, expres, că această sarcină incumbă în mod exclusiv părţilor, având în vedere şi caracterul acuzatorial al procedurii în aceste state.
Instanţele naţionale nu mai pot adresa observaţile lor CJCE ulterior concluziilor avocatului general.
Lămuriri cerute de către CJCE organelor de jurisdicţie naţionale: potrivit alin.5 al art.104 din Regulamentul CJCE Curtea, inclusiv avocatul general, poate cere lămuriri instanţei naţionale. Această facultate poate fi utilizată pentru a completa sau clarifica situaţia de fapt sau de drept vizată de acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare, pentru a putea statua, după caz, asupra admisibilităţii acesteia. Pe de altă parte însă, această procedură nu poate servi instanţelor naţionale să modifice întrebările adresate Curţii, care astfel cum au fost formulate nu permit obţinerea unor răspunsuri utile cauzei din partea CJCE sau nu sunt suficient de clare aşa încât să permită statelor membre şi celorlalte persoane interesate să formuleze concluzii, astfel încât în asemenea ipoteze acţiunea va fi respinsă ca inadmisibilă .
IV.Procedura în faţa instanţei naţionale după pronunţarea hotărârii CJCE

După pronunţarea hotărârii preliminare de către CJCE , comunicată instanţei naţionale, judecarea cauzei se reia în faţa acesteia din urmă, potrivit procedurii de drept comun, de regulă după ce aceasta fusese suspendată în vederea sesizării Curţii, ţinînd cont de decizia Curţii în ceea ce priveşte interpretarea sau validitatea actului comunitar, care a făcut obiectul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri preliminare. Redeschiderea judecăţii se face, de regulă, din oficiu. Părţile se pot desista de judecarea cauzei sau, de asemenea, pot formula concluzii cu privire la influenţa pe care o are hotărârea CJCE asupra soluţionării litigiului.
Având în vedere că, după cum am arătat mai sus, acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare se introduce spre sfârşitul procesului, când analiza celorlalte aspecte ale cauzei este destul de înaintată, soluţionarea litigiului principal are loc la scurt timp după pronunţarea hotărârii CJCE.

Efectele hotărârii preliminare a CJCE. Nici articolul 234 TUE, şi nici altă dispoziţie din dreptul comunitar nu prevăd expres efectele juridice al hotărârii preliminare a CJCE, acestea fiind conturate pe cale jurisprudenţială.
 Astfel, Curtea a statuat că o asemenea hotărâre, purtând asupra interpretării sau a validităţii unui act comunitar, este obligatorie pentru organul de jurisdicţie care a formulat acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare , lucru ce nu îl împiedică însă, pe acesta din urmă, să sesizeze din nou Curtea în cadrul aceleiaşi cauze, pentru a obţine lămuriri cu privire la hotărâre sau chiar pentru a primi un răspuns diferit . Acelaşi efect îl au hotărârile Curţii şi faţă de organele de jurisdicţie care vor judeca acţiunea principală, eventual, într-o cale de atac.
Pentru a explica acest caracter obligatoriu al hotărârilor cu caracter preliminar, Curtea a considerat că acestea prezintă autoritate de lucru judecat/interpretat faţă de instanţele naţionale care au formulat acţiunea în pronunţarea unei hotărâri preliminare . Un caracter absolut al acestei autorităţi de lucru judecat însă, poate fi admis cel mult în cazul hotărârilor prin care se constată nulitatea unor acte comunitare. În ceea ce priveşte hotărârile prin care actele comunitare sunt apreciate ca fiind valide, acestea prezintă, o autoritate de lucru judecat relativă.
În ceea ce priveşte hotărârile de interpretare a dreptului comunitar, acestea au o autoritate de lucru judecat absolută şi relativă, în acelaşi timp, CJCE încercând să respecte atât imperativul asigurării aplicării unitare a dreptului comunitar şi a forţei obligatorii a hotărârilor preliminare, cât şi pe acela al respectării dreptului organelor de jurisdicţie naţională de a sesiza Curtea şi a caracterului eminamente evolutiv al jurisprudenţei sale .
 Hotărârile preliminare au, în principiu, un efect retroactiv. Astfel, interpretarea pe care Curtea o va da unei reguli de drept comunitar în exercitarea competenţei sale potrivit art.234 TCE, clarifică şi defineşte, dacă este necesar, înţelesul şi scopul acestei reguli aşa cum se impune sau ar fi fost necesar să se impună să fie înţeleasă şi aplicată din momentul intrării ei în vigoare. Ca urmare, regula, aşa cum este interpretată, poate şi trebuie să fie aplicată de către instanţă chiar relaţiilor juridice stabilite anterior pronunţării hotărârii Curţii, dacă celelalte condiţii privind admisibilitatea acţiunii principale sunt îndeplinite .
De asemenea, hotărârea preliminară prin care se constată nulitatea unui act comunitar are efecte retroactive.
Din considerente practice, s-a statuat că efectul retroactiv cunoaşte unele atenuări. Astfel, o interpretare a Tratatului ar putea să determine introducerea mai multor acţiuni pentru plăţi retroactive care ar duce la instabilitatea financiară a întreprinderilor debitoare, chiar la falimentul acestora. Pentru aceasta, Curtea a considerat că, din considerente de securitate juridică, având în vedere şi interesele de ordin public şi privat implicate, limitează efectul retroactiv al hotărârii. Totuşi, persoanele care până la data pronunţării hotărârii preliminare formulaseră acţiuni în pretenţii sau orice alte cereri echivalente pot beneficia de efectele acesteia . S-a recunoscut însă statelor membre dreptul de a stabili, la nivel naţional, un termen de prescripţie pentru dreptul la acţiune privind restituirea taxelor impuse ca sancţiune pentru încălcarea prevederilor dreptului comunitar.
 Pronunţarea hotărârii dezînvesteşte CJCE, cauza nemaiputând fi redeschisă. Totuşi, Statutul şi Regulamentul CJCE prevăd căi de atac extraordinare pentru a putea modifica o hotărâre a Curţii: terţa opoziţie , revizuirea , lămurirea hotărârii , îndreptarea erorilor materiale sau de calcul şi cererea completatoare . Dintre acestea, numai cea privind îndreptarea erorilor materiale sau de calcul ar putea fi exercitată împotriva hotărârii preliminare a CJCE. Prin urmare, în cazul în care instanţa naţională întâmpină dificultăţi în aplicarea hotărârii preliminare, singura posibilitate de a obţine opinia Curţii este aceea de a introduce o nouă acţiune în pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Instanţa naţională poate cita ca atare dispozitivul hotărârii CJCE, în motivarea propriei hotărâri, sau aceasta se poate limita la a face trimitere la considerentele Curţii. Este recomandat ca instanţa naţională să comunice CJCE hotărârea prin care a soluţionat fondul cauzei, la nivel comunitar ţinându-se o bază de date în acest sens.

V. NECESITATEA SESIZĂRII CJUE ÎN PERZENTA CAUZĂ

Aceste dispoziţii sunt neclare faţă de prezenta cauză, din moment ce _________________________________________ constituie element constitutive al unei infracţiuni, necesitându-se imperative lămurirea din partea CJUE.
Curtea de Justiţie practic urmează să ne lămurească dacă dreptul Uniunii, DIRECTIVA CONSILIULUI __________/____/CE, DECIZIA-CADRU _______/_______/JAI A CONSILIULUI conferă particularilor drepturi pe care aceştia le pot invoca în faţa instanţelor naţionale iar acestea sunt obligate să le protejeze

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 1 şi 2 din Legea nr. 340/2009 rap. la art. 267 TFUE şi art. 9F din Tratatul Lisabona rap. la Legea nr. 13/2008
SOLICIT :

Sesizarea CJUE cu următoarele întrebări preliminare – chestiuni prejudiciale în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare extreme de utilă cauzei:

1) ____________________________________________________________________________
2) Dacă DIRECTIVA CONSILIULUI __________/____/CE, DECIZIA-CADRU _______/_______/JAI a CONSILIULUI conferă particularilor drepturi pe care aceştia le pot invoca în faţa instanţelor naţionale iar acestea sunt obligate să le protejeze

şi sesizând CJUE cu următoarele întrebările preliminare, suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea Hotărârii Definitive de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
la prezenetele excepţii Anexez _______________ şi alte legi ale UE mai sus invocate


Lasă o opinie

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

%d blogeri au apreciat: